Turismul românesc are nevoie de un buget anual de promovare situat între 10 și 20 de milioane de euro, o sumă care se va recupera însutit sau înmiit, în câțiva ani, susține Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT)
Se întrevăd tot mai multe motive de optimism atât pentru turismul românesc, cât și pentru turismul extern pe fondul relaxării restricțiilor din acest an. Rezervările de tip early booking pentru sezonul estival 2022 au crescut cu circa 30%, comparativ cu anul precedent.
Deși va dura câțiva ani până ca industria turismului să ajungă la nivelul din 2019, Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), estimează că, dacă pandemia se va apropia de final în 2022, din 2023 se va vedea o revenire a turismului românesc.
România se alătură tendinței de dezvoltare a turismului de nișă, una dintre cele mai importante creșteri fiind reprezentată de călătorii care caută locurile energetice, spirituale, încărcate de istorie, precum și circuite în cele șase zone românești incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, a declarat pentru Agerpres Traian Bădulescu, consultant de turism.
România are încă multe regiuni neexploatate turistic, iar nevalorificarea potențialului, lipsa forței de muncă și a investițiilor sunt principalele probleme care fac ca industria turistică să aibă un ritm de creștere destul de lent, de circa 10% anual, a declarat Traian Bădulescu, consultant turistic.